Mi-am deschis sufletul azi-noapte. Vroiam sa ii fac cadou ce a mai ramas, dar nu era nimic. Nu mai era nimic.. Gol, dezvelit si expus, sufletul meu tipa dupa ajutor. N-am stiut ce sa fac, apoi m-a luat de mana. Am incercat sa-mi deschid aripile, sa zburam. Dar n-am putut, aripile imi erau imbibate in alcool, cu un miros puternic de tutun.. Negre, precum sufletul care zacea mort. Si-mi aminteam cum zburam in trecut. Dar ce s-a intamplat? De ce mi-au frant aripile ?
O voce mahnita ma intreaba : " Ai de gand sa-ti termini cafeaua? ".. Ma trezesc din visare si ma gandesc inca o data.. Oare am reusit sa plutesc? Macar atat.. Dar nu.. Eram pierduta in cautarea sufletului, sa i-l daruiesc.. Iar el imi scruma in cafea.. De atunci, sufletul nu a mai fost gol si nici dezvelit.. Si-a reintalnit prietenii vechi, durerea si pacatul.. Mai cenusiu ca in trecut, acum era expus la tot, se invelea cu vicii, se hranea cu ura.
Suflet prost! N-ai stiu sa te aperi, sa-ti ridici ziduri mai inalte! Sa nu patrunda durerea, nici pacatul, nici ei, cei ce te-au adus in halul asta! Trebuia sa fim doar noi.. Sa zburam acum.. Nu sa privim cu indiferenta singura persoana care ne iubeste.
- Ce ai? ma intreaba..
- Nimic! Nu mai simt nimic..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu